O, frații mei vi-i greu urcând,
adesea suspinați pe drum,
dar sus credința, în curând
veți fi uitat c-ați plâns pe drum;
când cu întregul suflet plin
de bucurie veți cânta
într-un nemaisfârșit senin,
veți fi uitat c-ați plâns cândva.

Când ale voastre cruci, smeriți
le veți lăsa lângă Isus,
din Mâna Lui o să primiți
cununa Slavei fără-apus,
iar ochii voștri plânși și grei
vedea-vor Fața lui Hristos,
întreagă lacrima din ei
va șterge-o Mâna Lui, duios.

Și fața plină de ocări
răbdate pentru El trăind,
primi-va-n veșnice cântări,
sărutul Slavei strălucind...
Iar fruntea când vă va purta
podoaba Numelui Său Sfânt,
o, cine va gândi cândva
c-a plâns o clipă pe pământ?