Trecuta vreme nimeni
n-o poate-ntoarce iar
rămasu-i-a doar gustul
mai dulce sau amar.

S-au dus cu umbra frunzei
și verii, anii dragi
răsufletul pe cale
urcând, mai greu ți-l tragi.

Doar fața conștiinței
pe care n-o știai
învie lîngă tine
cu tot mai aspru grai.

Simți inima arzându-ți
amare amintiri
și-n gând îți vin atîtea
mustrări și-nvinuiri.

Din câte-au fost, nici una
nu poți s-o uiți în veac
mereu mai arzătoare
și mai adânci se fac.

Tot ce-adormise-n suflet
ți se trezește-acum
când până-n veșnicie
mai ai un pas de drum.

O, nimenea nu moare
nici n-a murit nicicând,
- spre forma cea eternă
ne ducem toți pe rând.

Doar Glasul Crucii strigă
ca vina mai presus
și ca al conștiinței
Iertarea lui Isus.