Solia mea, mai strângeți centura pe mijloc
ne-apropiem credința de cel din urmă foc.

Așează-ți bine coiful pe capul tău de-acum
de ultima-ncercare ne-apropiem pe drum.

Mai bine ține-ți scutul și platoșa mai drept
vrăjmașul cel din urmă să-l birui piept la piept.

Mai strânsă ține-ți spada să nu greșești cu ea
când va veni-ncleștarea cea crâncenă și grea.

Mai mută strângeți gura un grai să nu strecori
când mai de preț tăcerea va fi de mii de ori.

Picioarele-ți încalță mai harnice și iuți
spre pașii cei din urmă datori la cei pierduți.

Grăbește spre Cuvântul cel încă datorat
și nu-ți da untdelemnul din candelă-adunat.

Prin crâncena-ncleștare te ține de șirag
cu inima-ndreptată spre țintă și spre steag.

Primejdia din urmă cu bine dac-o treci
solia mea, chemarea ți-ai împlinit pe veci!