Mergeam și eu odată pe drumul cel mișel
dar vai, unde-aș fi-acuma de-aș fi sfârșit pe el!

O, slavă, veșnic slavă
Iubirii lui Hristos,
căci numai El din moartea
cea veșnică ne-a scos.

Umblam și eu cu lumea pe calea largă, - dar,
vai ce-aș fi-ajuns pe urmă în focul cel amar.

Vorbeam și eu odată cu cei nebuni, ca ei,
dar vai, ce-aveau s-ajungă la urmă pașii mei!

M-aș fi putut desparte pe veci de Dumnezeu,
căci vai, n-aveam pe nimeni să-mi mustre drumul meu.

Târziu, un Singur Prieten a fost să-mi spună cum
sfârșește-al nepăsării și-al vinei mele drum.

De nu-mi ieșeai Isuse atunci în drumul meu,
vai, unde-aș fi-astăzi veșnic pierdut de Dumnezeu! ...