Se-ntunecă! S-aprindem...
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări de Sus
Categorie: Trezire si veghere
Se-ntunecă! - S-aprindem mai strălucit lumina
să-și vadă osândiții zăvoarele și vina.
S-aprindem mai înaltă vestirea lui Mesia
să-și vadă osândiții cătușa și orbia.

Orbia neștiinței, lumina Milei care
prea multul mers în umbră le-a stins a lor vedere,
orbiei răutății, un strop de mântuire
nu-i dă decât cereasca lumină de iubire.

Se-ntunecă mai tare... Curând va-ncepe valea,
aprindeți-vă ochii arzând să vadă calea
și inima v-aprindeți - doar para ei curată
vă poate face-n stare de-o cale-adevărată.

Curând va-ncepe bezna singurătății sure...
O, ce lumină-atuncea de voi o să se-ndure?
Curând va-ncepe seara ce n-are dimineață
- când nu-I Hristos Lumină, - ce-i veșnica viață?
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/298513/se-ntuneca-s-aprindem