Încă sunt departe, lupt
zările-s străine
urlă patimi ne-ntrerupt
ura lor spre mine.

Încă sunt pe drum, alerg
ne-ncetat spre țintă
timpu-i tot mai scurt, dar merg
somn să nu mă mintă.

Lucru-i tot mai mult, trudesc
nopțile-mi fac zile
toate câte putrezesc
lepădându-mi-le.

Tu ești chiar la ușă, vii
lumea geme-n muncă
dezbinații Tăi copii
uită de poruncă.

Mi-arde fața pentru tot
ce-ar putea și nu e
spre lumină-aș vrea să-mi scot
neamu-ntreg să-mi suie.

Doamne, de-ar putea ai mei
mai grăbit să vadă
ce-aș cânta strângând cu ei
fericita roadă.

Și ce liber Ți-aș slăvi
Fața fericită
când la capăt mi-aș privi
slujba împlinită!