Coboară ziua-nspre-asfințit
ca viața-n bătrânețe,
lumina-i trece liniștit
spre-o altă tinerețe.

Crezând aceleiași porunci
ce le-a-ntocmit cărare,
trec toate-urmând mereu de-atunci
eterna ascultare.

Nici unele nu stau din drum,
nici nu se-abat din cale,
ci toate țin ca-ntâi și-acum
porunca Voii Sale.

Urmează după noapte zi
și iarnă după vară,
merg toate-toate cum ar fi
întâia zi și seară...

... Învață-mă firesc amurg
eternele povețe,
prin care zilele să-mi scurg
spre-o altă tinerețe.

Și când c-un ultim asfințit
viața mea-nceta-va,
să-i moștenesc desăvârșit
nemaiapusă slava.