O, clopote vesele din satul meu alb,
ce dulce și tare cântarăți odată,
când glasul cel tânăr și cald îmi umplea
senina nădejde a tristei pruncii...

O, clopote multe din negrul oraș
ce tunet și clopot năvalnic erați,
când vuiet de luptă mi-era și avânt,
credința-ndrăzneței de-atunci tinereți.

O clopote largi ale țării de-acum,
ce calmă și clară-i cântarea din voi,
ce după-ndelungul durerilor drum
vestește-n sfârșit bătrâneții-nvierea.

- Cântați-mi, cântați-mi largi clopote azi
sfârșitul osândelor mele,
s-apropie apusul ca zorii zâmbind,
vestiți sărbătoarea culesului meu! ...