Ce limpede şi ce frumoasă Neprihănirea strălucea
îndelungatul timp cât omul în ascultare vieţuia.
Ce ochi curaţi,
ce luminoasă-nfăţişare-ar fi avut
acei care-L vedeau pe Domnul,
cu suflet de uimire mut.
Cât trebuie de fericite să fi fost zilele mereu
când ei umblau în ascultare
şi-n dragoste
cu Dumnezeu! ...

... Şi cum a coborât deodată păcatu-ntunecos şi grav
umplând de groază şi-apăsare
fiinţa omului bolnav...
Cum a venit în plină pace blestemul morţii-ntunecat
peste lumina bucuriei şi cântecului minunat! ...

Şi câte-ndelungate veacuri ţinut-a chinu-apăsător
până-a venit lumina dulce a Soarelui Mântuitor,
pân-a venit Hristos s-aducă
pe Cruce-al mântuirii Preţ,
să nalţe-ntreaga Creaţiune
la starea primei frumuseţi!

- O Soare al Neprihănirii,
dar chiar şi-n Vechiul Legământ
Tu ai prealuminaţi luceferi
pe faţa căror Te-ai răsfrânt...
Lumina Ta venind spre dânşii i-a luminat
de-au strălucit
atât de minunat în noaptea ce lângă Tine s-a sfârşit...

Cum străluceau atunci, dar astăzi,
în strălucirea Ta, cum pier,
cum copleşeşte totul Jertfa şi Crucea Ta aici ca-n Cer!
Noroade-ntregi îşi trag de-a pururi
din Ea, întreagă viaţa lor,
mulţimi nenumărate-mbracă al Slavei in strălucitor
prin înnoirea Jertfei Tale,
prin harul care l-ai adus,
- Tu Cel ce ne-ai deschis Edenul
fii binecuvântat, Isus!

Primim, privind Neprihănirea
ca darul cel mai preţios
cu care-mbracă prin credinţă, la capăt
pe ai Săi,
Hristos,
în aşteptarea ei întoarcem mereu privirile
spre Cer
şi spre Pământul Nou pe care
vor fi comori ce nu mai pier...
Atuncea, o, Neprihănirea, lumina veşnicei frumseţi,
vei străluci de peste toate Dumnezeieşte de măreţ.

Văzându-Te, în fiecare şi-n toţi
Tu singură vei sta
să Te uimeşti în veci ce scumpă
şi sfântă-i frumuseţea Ta...
- Neprihănire chip ceresc
al Omului Dumnezeiesc.