Autor:

Într-o zi de primăvară, însorită, luminoasă,
S-a-ntâlnit credința vie cu acea necredincioasă!
De prin lumea de necaz se-ntâlniseră pe cale
Și așa au început vorba lor în jos pe-o vale!

Necredința:
— Vai, ce trai! Vai, ce viață! Ce destin posomorât…
Spune-mi tu, credință vie, care-i bucuria ta? !
Caut un motiv și eu și nu-l văd în calea mea!

Credința:
— O, tu, necredință grea, oare nu vezi ce-i frumos? !
Soarele pe cer lucește, triluri cântă așa duios!
Eu mă bucur și proclam Regele ce-n veci trăiește,
Căci doar El, cu drag din cer, de pământ își amintește!

Necredința:
— Ce să zic? Poate și este undeva pe sus un Rege,
Dar nu cred că Lui îi pasă sau că ochiul Lui mă vede!
Uite tu amarul vieții, ce se-nvârte, ce răpune!
Care Domn? Care putere zici că este peste lume? !

Dă să-ți spun eu ce se-ntâmplă în pelerinajul meu
Și-apoi vreau să aud atunci unde este Dumnezeu!

Mii de boli în asta lume, împânzite cu amar,
Mor copiii în spitale, pe acest pământ murdar.
Rugăciuni neascultate de la cei ce-s muribunzi,
Nu ai pace, alinare, nu ai unde să te ascunzi!

Miliarde de avorturi se întâmplă azi în lume,
Mamele își omoară pruncii fără să le dea un nume!
Cataclisme naturale zguduie-ntreg pământul,
Răni deschise și durere prin amar astupă cântul!

Uite, dacă vrei, războaie și ce sânge amar și rece!
Tineri și copii ce mor pe secundă, câte zece!
Ciumi nenumărate în lume apar una câte una,
Nimicind și dând la moarte oameni pentru totdeauna!

Mulți mișei ce, drept ca scut, își iau ei credința-n spate,
Fură case, sărăcesc pe orfani fără dreptate!
Multe pot ca să-ți înșir, fără de sfârșit amarul,
Și tu stai așa ferice? Hai, arată-mi unde-i harul? !

Unde-i pacea și speranța, în al tău vestit Isus? !
Căci ne îneacă suferința și durerea fără de-apus!
Unde vezi măcar o rază de speranță pe pământ? !
Văd doar doliu, doar trădare și amarul ei veșmânt!

Vrei să știi câți copilași mor pe zi? ! O, ce cruzime!
Sau câte se întâmplă azi, odioase, negre crime?
Câți amarul și-l îneacă în paharul cu alcool?
Și, dorind să-și umple golul, omul este tot mai gol!

Unde este Dumnezeu când în lume mor de foame,
Și, în altă parte, unii sunt sătui și fac doar arme? !
Iar acuma chiar doresc să-ți aud a ta poveste.
Eu ți-am spus ce văd în lume, stricăciunea așa cum este!

Credința:
— Dragă necredință amară, cât îți înțeleg durerea!
Și nu sunt deloc uimită că te-a părăsit puterea!
Dar ascultă-mă, te rog, și pe mine doar o clipă,
Și poate așa ar prinde și al tău suflet o aripă!

Da, nu pot deloc să neg că în lumea de păcat
Multe rele se întâmplă, mult gunoi ce e spurcat!
Dar mai știu ceva ce mulți nu cunosc deplin, deloc!
Este un Miel ce S-a jertfit, noi să fim salvați din foc!

O, de-ar ști câtă putere se ascunde în al Său Nume!
Mii de raze de lumină ar pătrunde azi în lume!
Și cei care zac în boli și-n dureri nemărginite,
De L-ar crede pe Hristos, în a lor inimi zdrobite,

S-ar produce vindecare la secundă! Ce minune!
Dar, o…, cine azi mai crede în al Lui Sfânt Nume în lume? !
De-ar avea credință omul și L-ar crede pe cuvânt,
Munții și-ar muta și locul, căci Cuvântul Lui e sfânt!

Sângele de pe Calvar încă are azi putere!
Să dea pace, vindecare, să te scoată din durere!
„Neam necredincios…”, a spus cândva Mielul întristat,
Când vedea în jurul Lui mult amar și mult păcat!

Mulți se adunau în jurul Lui, să vadă minuni depline,
Dărâmați sub necredință, neavând cine să-i aline!
De L-ar chema în rugăciune pe Isus Mântuitorul,
Le-ar părea așa frumos, chiar în flăcări și cuptorul!

Căci unde apare El, Cel ce-i Sfânt și e iubire,
O, ce fericire adâncă se produce și-n zdrobire!
Ce frumos ar răsuna cântul sfinților din vale,
Ce priviri ce radiază s-ar ivi pe-a vieții cale!

Ce lumini, ce licărire s-ar aprinde în priviri!
Și ce-i negru, ce-i trădare ar rămâne amintiri!
Chiar de-om fi zdrobiți pe cale, noi să-L credem pe deplin,
Căci ce-a spus, așa rămâne, și Cuvântul Lui e-Amin!

Dacă noi L-am crede azi, cum a spus cândva, odată,
Că ce cerem noi în rugă, dintr-o inimă curată,
Vine Regele suprem și aduce vindecare!
Curăță și azi prin sânge, El oferă și iertare!

Răni din suflet, care zac neîngrijite poate ani,
Ce nu poate să le-aline nici pe sume mari de bani!
El, Hristos, Iubitul Rege, POATE astăzi, la clipeală,
Să te scape pe deplin de a lumii oboseală!

Doar să crezi! Atât îți cere Cel în care nu-i minciună!
El nu vrea ca să te stingi, al tău dor ca să apună! ! !
Doar ca să-ți ridici privirea, dinspre tot ce e noroi,
Să privești la cerul slavei, unde nu-i deloc gunoi!
Și să spui cu curăție și cu-o inimă smerită…
— O, Stăpâne, eu Te cred cu-a mea inimă zdrobită,

Că ești viu și Te prezinți unde doi se adună-n rugă…
Și atunci eu cred curat că cel rău o ia la fugă!
Și dacă e voia Ta, vindeci azi ca și-altădată,
Doar ajută-mă să cred dintr-o inimă curată!

Și dacă ar fi să sufăr, că așa e voia Ta,
Fă-mă alinare-n lume, cum Isus Hristos mă vrea!
Și învață-mă să cred, doar să cred, fără îndoială!
Și Cuvântul să ia VIAȚĂ, să se-ntâmple la clipeală!

Așa cum ne-ai învățat când erai Tu printre noi,
Doar așa vom birui tot ce-i pleavă și gunoi!

Autor:

Încă stau și mai discută necredința cu credința,
Argumente și păreri, incluzând chiar și știința.
Încă încearcă să convingă o părere, cu-o durere,
Și credința vrea să arate că-n credință e putere!

Noi, cei care am ascultat, doar rămâne să alegem!
Calea ce vrem s-o urmăm, rodul care să-l culegem!
De alegem azi în viață să credem curat Cuvântul,
Ne-om păzi în curăție inima și alb veșmântul!

Va străpunge-ntreaga ființă dragostea lui Dumnezeu!
Și vom fi lumini în lume, cât la bine, atât și-n greu!
Dar de ne-ndoim de CEL ce e plin de curăție,
De trăim în disperare și cu-un piept plin de mândrie,

Vom păși încet și sigur spre eterna suferință
Și vom auzi departe cântec sus de biruință!
Și scrâșnirea și durerea va fi partea noastră veșnic,
Căci cândva nu L-am crezut pe Cel ce-n lume-a fost un sfeșnic!

Deci, suntem noi oameni mari, precum bine știm noi toți!
Conștient, în viață alegem cui noi să deschidem porți!
Conștient, la fel lăsăm viața noastră s-o ghideze
Necredința sau credința, inima să o urmeze!

Nu privi la tot ce-i rău, ce se-ntâmplă pe pământ!
Ațintește-ți ochii tăi la al Său preasfânt Cuvânt!
Și-n tine va pătrunde o credință ce-i curată,
Ce putea-va și din morți să trezească lumea toată!

Crede-L pe Cuvânt în toate și nu te-ndoi deloc,
Căci ce-a spus, așa rămâne, de-ndoială nu e loc!
Voi, creștini, astăzi mai credeți cum ne-a învățat Scriptura?
Sau lăsați încă în suflet să străpungă pieptul ura?

Astăzi încă este șansa să începeți iar din nou,
Să vă încredeți pe deplin, fără-acel lumesc ecou!
Să se-ntâmple printre noi iar minuni și vindecări!
La credința noastră vie să se facă vii schimbări!

Cel ce-i fără de Hristos să vadă cu-adevărat
Că Cuvântul lui Isus, da, rămâne neschimbat!
Și minuni nu s-au produs doar cândva în depărtare!
În El nu există ceață, nu e umbră de mutare!

Hai să-L credem, fraților, să-L credem cu-adevărat!
Pe Cel care Îl urmăm și spunem că-i neschimbat…!
Astăzi El încă mai poate să coboare printre noi,
Să aducă vindecare, să mai curețe gunoi!

Să mai pună al Său deget pe-acea rană ce te doare!
Crede-L astăzi neclintit! Da, ISUS e VINDECARE!
Hai să ne plecăm genunchii, să strigăm plini de durere,
Că suntem neputincioși, vrem să curgă-n noi putere!

Da, puterea aceea sfântă ce-au avut-o sfinții Lui,
Chiar la umbra lor să cadă harul sfânt al Domnului!
Să strigăm la Tronul Lui, unde curge vindecare!
Mai coboară, Doamne, odată jos la noi în adunare!

Și ne umple cu puterea sfinților ce Te urmează,
Cu puterea cea cerească, care inimi cercetează!
Să nu mai lăsăm vrăjmașul să ne fure rugăciunea!
Și-n locul ei să stea pustiirea cea lumească, care este urâciunea!

Fă să-nvie încă o dată al Tău foc și-al Tău Cuvânt!
Să ne-ntoarcem cu căință azi la primul legământ!
Cercetează adunarea și poporul Tău deplin
Și să-Ți faci prin noi lucrarea, azi și-n veci de veci! Amin!