Ne prea grăbim mereu în viață, io fugă totul și-un avânt,
Ne tot grăbim să facem multe și pleacă anii noștri în vânt.
Mereu nu ne ajunge timpul să terminăm ce-am început,
Și, prinși în firul de rutină, privim la anii ce-au trecut!

Ne tot trezim că risipim în viața asta scurtă ani,
Și-n clipa morții cerșim clipe ce nu se cumpără cu bani.
Ne prea grăbim să strângem multe, ce nu ne aparține nouă,
Și iată așa se duce viața, cum pleacă un firișor de rouă!

Chiar și în ziua-n care-i timpul de închinare și sfințire,
Noi iarăși ne grăbim și-atunci și alunecăm în amăgire!
Dar astăzi vreau să stai o clipă și să te întrebi în drumul tău:
În graba ta, în asta lume, ai timp și pentru Dumnezeu?

Mai stai să cugeți la sfințire, la cum să te păstrezi curat?
Mai simți cum Duhul te îndeamnă să stai în rugă, îngenuncheat?
Dacă nu simți cum Creatorul vorbește iar în dreptul tău,
Atunci oprește-te o clipă, să-L întâlnești pe Dumnezeu!

Oprește-te din graba vieții și nu-ți uita al tău destin,
Tu ești făcut să alergi în slujba a Creatorului Divin.
Din timpul tău tu să oferi la frații tăi o mângâiere,
Cât ești în viață și ai timp și cât mai ai în trup putere!

Căci nu uita că ai un timp, un anumit număr de ani,
Și la sfârșitul lor să știi că nu îți vei dori tu bani,
Ci vei dori ca viața întreagă să fi fost pusă în slujba Lui,
Ca la plecarea ta din lume să pleci în brațul Domnului!
Amin!