Orice vârstă din viaţă şi-are-a ei plăceri, la rând,
ţine cât le ţine vremea,
trec cu vârsta lor, trecând.

În copilărie, omul are joaca şi-alergarea.
Mai târziu, în tinereţe, cărţile şi vitejia,
în maturitate, munca şi familia şi lumea,
iar la bătrâneţe, visul şi poveştile şi vinul...
Dacă-o vârstă încetează, i-ncetează şi plăcerea
căci ce-i trecător ca trupul, e supus acestei legi...

Numai gustul sfânt rămâne ca iubirea lui Hristos
pentru orice vârstă-acelaşi sufletului credincios
şi-l păstrează pururi tânăr pân-la bătrâneţi pe-acel
care-l are şi-l păzeşte, scump, ca sufletul din el.
Căci pe când de celelalte numai trupul ni-e legat
după trup se schimbă toate şi cu el pierind odat’
- sfânta Duhului plăcere este-a-ntregii fiinţei dor
şi-i legată-ntâi de suflet care e nemuritor,
netrecându-i niciodată vremea ei, ea stă mereu
şi mereu e mai frumoasă,
sfântă, ca din Dumnezeu...

Ce-i trupesc în noi se duce, se destramă, -mbătrâneşte
dar ce-i sufletesc nu piere, nici se schimbă niciodată...
Pot să ne slăbească ochii, poate părul să ne-albească,
inima să obosească, tremurări s-avem în glas,
- sufletul şi-atunci tresare şi se bucură, ca tânăr,
când cunoaşte, şi-l atinge ce-i frumos şi-adevărat.
Şi iubeşte-n orice vârstă cu aceeaşi tremurare
primăvara, curăţia şi-Adevărul fericit,
poate chiar şi mai puternic în apusul bătrâneţii
căci cu-atât mai dureroasă e-o comoară
când o temi.

Dragostea pentru Lumină
şi plăcerea de Hristos
totdeauna-s bucurie şi la suflet şi la trup.

Şi fiindcă bucuria totdeauna-ntinereşte
cel ce-o are, pe vecie, va fi tânăr
ca şi ea.