Tu care-nveți pe alții
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări de drum
Categorie: Slujire
Tu care-nveți pe alții
s-asculte de Hristos
ești cel mai mult datornic
spre Bine și Frumos.
Să știi că faci păcatul
nu numai când faci rău
ci și când nu faci bine
cât poți în jurul tău.
În casa ta te poartă
frumos cu toți ai tăi
și-n lume fii asemeni
de bun cu buni și răi.
Cât bine faci, în urmă
privește-ți-l tăcut
chiar când vor spune alții
că dânșii l-au făcut.
Cui datorezi, dă-i totul
fii laudei vrăjmaș
Frumosului fii jertfă
și Binelui făptaș.
Cu fiecare semen
fii binevoitor
căci multora aceasta
e-un drum mântuitor.
Tu care-nveți pe alții
spre Bine și Frumos
ești cel mai mult datornic
să fii mai cu Hristos!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/298830/tu-care-nveti-pe-altii