Când cade peste tine întristarea
Cum cade înserarea pe Pământ,
Când simți că ți se înnegrește zarea
Și zăvorât e pentru tine cerul sfânt,
Când nimenea nu poate să-nțeleagă
Ce se găsește în al tău suflet trudit,
Când nu vezi izbăvirea prea degrabă
Și simți că Dumnezeu te-a părăsit,
Când cei din jur râd tot mai mult de tine
Și te batjocoresc că ești lipsit,
Când nimenea nu vrea să îți aline
Sufletul care de poveri îți e zdrobit,
Te pleacă pe genunchi, în rugăciune,
Vărsând al tău amar în fața Lui!
Cere-i credință și să facă o minune
Căci nesfârșită e puterea Domnului!

Să nu-ți audă plânsul e cu neputință,
Căci Însuși El urechea a creat!
La timpul hotărât, avea-vei biruință,
Din groapa morții, de El, fi-vei ridicat!
Dar tu mereu în rugăciune stăruiește
Până ce vei primi din cer răspuns;
De Duhul Sfânt te umple, te-ntărește
Și-mbracă-te-n armura cea de sus!
A ta atât de așteptată biruință
E cu mult mai aproape decât crezi;
Fii un ostaș viteaz, plin de credință
Și luptă, ca minuni din cer să vezi!
Să nu îți pierzi nădejdea niciodată
Căci tu ești un copil de Dumnezeu!
Să nu uiți, dar, nicicând, că ai un Tată
Care biruitor te va purta mereu!