Ce pierdem?
Autor: Lidia Cojocaru
Album: Diamante
Categorie: Evanghelizare
Ce pierdem?

Ce pierdem având pe Domnul, și ce pierdem ne-l având,
Când ca abur e, ca somnul, viața-n spatiu-imp zburând?

Ce pierde-vom, când fiecare, vom sta în fața Celui Sfânt,
Și cel ce a mers pe îngusta cale, și cel, ce larga, parcurgând,

N-a gândit, sfârșit de cale, apare-n fața orișicui,
Și apoi Eternul, doar în jale, fără trecere; nu spui:

Te aleg, Stăpâne Tată, și-n Fiul Tău, Cel răstignit,
Îmi trăiesc viața toată; dar, ea nu-i, ca s-a sfârșit, ,

Acum, e clipa împăcării, acum, când inima mai bate,
Acum e ceasul îndurării, spre a întra-n sfânta cetate!

Suflet drag, de mă auzi, nu rata, nu știm ce vine,
Primește Viața; în dreapta Ta, stă Acel ce a spus ca vine,

Stă Acel, ce totul ține, stă Acel ce a înviat,
Ce poartă ziua cea de mâîne, ce te-a iubit prea mult; s-a dat,

Spre a-ți așterne veșnicia, în culori de Paradis,
În ea, eternă-i armonia, în cuvânt de nedescris!

Ce pierdem, având ca Tată, pe Cel ce-i Veșnic Împărat? -
Nimic, El e viața toată, în El traiul e bogat,

În El, își cânta pacea imnul, sub aripi ocrotitoare,
Zi de zi ne e destinul, apoi pe aripi de Soare,

La al Său Glas, când va chema poporul Său, ne vom uni,
Și-n Viața Lui vom triumfa, o veșnicie, zi de zi!

Nimic nu pierdem, El Stăpânul, ce Universul a creat,
Veșnic Dumnezeu, doar Unul, ce-a murit și a înviat,

Viu, conduce zi de zi, ne e Cale și tărie,
Îl accepte-n ceas târziu, mulțimi, ca-n Noua Împărătie,

Sa se bucure slăvind, pe al lor Domn și Împărat,
Un imn de glorii fredonând: ai iubit, și-n drag te-ai dat!

Veniți popoare, azi la Domnul, ceas târziu, mai bate clipe,
Nu lăsați, sa fure somnul, ce-i etern, și în risipe,

Făr’ valoare, sa ne trecem, sufletul e atât de scump,
Nu-i o pierdere, când mergem, și «aici» și «apoi», în veci triumf!

Iar El, e Calea, e Viața, e Lumina, bucuria,
Adevărul e, Speranța, Soare Sfânt și Apa Vie,

Ce mai cheamă, mai îndeamnă: veniți azi la Mare Dar,
Ferice, cine ia în seamă, ferice-i inima-altar.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/298971/ce-pierdem