Psalmul 32

Ferice de cel cu fărădelegea iertată
Și de cel cu păcatul acoperit,
A cărui nelegiuire-a fost uitată
Din momentu-n care s-a smerit.


Dar câtă vreme am ținut în mine vina,
Mi se topeau oasele de atâta frământare
Căci mâna Ta mă strângea ca menghina,
De mă stingeam pe propriile picioare.


Atunci mi-am zis: ”Îți voi face-o mărturisire”
Căci nu mai pot trăi mimând…
Vreau iar s-aud cântări de izbăvire,
Și din necaz să ies zâmbind.


De aceea nu vreau să fiu ca un cal fără pricepere,
Strunit de frâu și legat de o zăbală
Ci aș vrea să umblu pe cărare cu plăcere,
Eliberat de tot ce-i rău și de-ndoială.


Iar David la final de psalm,
Ne îndeamnă ca să jubilăm de veselie
Și toate-astea nu pe-un ton atât de calm
Ci cu strigăte mari de bucurie.

~Amin~