Sunt fiinţe blestemate
şi sunt zile rele-n lume,
că doar una,
şi ajunge să distrugă mii de vieţi...
Și să lase-o nesfârşită urmă de nenorocire
şi să stingă bucuria pentru ţări şi pentru ani.
Chipul lor privit e-ntruna cu cutremur
şi cu groază,
numele rostit cu scârbă
şi cu-nfiorare-n veci.

Astfel de fiinţe
sau zile,
răspândesc nenorocire
şi ʼnaintea lor şi-n urmă,
pentru toţi pe unde trec.
Înainte: neliniştea prevestirilor de groază,
simţământul şi-apăsarea relei lor apropieri,
iar în urma lor rămâne grozăvia cu cutremur
cât trăieşte rana,
golul
şi ruina ce-au lăsat.

Urma lor e urma fiarei care bagă spaima-n toate
şi de care chiar şi cele fără suflet se-ngrozesc.

Ele sunt nenorocirea celor către care vin
şi sunt ispăşirea celor peste care au trecut
plăgi şi cangrene pe trupul Timpului
şi-al Omenirii
de la care cu cutremur amintirile se-ntorc...
Dumnezeule, ai milă:
să nu le-ntâlnim din faţă
nici din urmă să ne-ajungă
niciodată, pe pământ!