Dumnezeu respectă-n lume dreptul fiecărui ins,
ştie orice rugăciune
şi-mplineşte ce-a promis.
Tot ce-I ceri cu stăruinţă şi răbdare
vei primi,
numai să nu-ţi pară-n urmă rău
fiindcă l-ai cerut.

Dumnezeu e drept în toate ale Sale căi oricând,
şi e Credincios în toate câte le-a făgăduit,
El îngăduie-mplinirea gândului dorit,
oricui
şi îngăduie-mplinirea bucuriei tuturor:
şi a celor buni
şi-a celor ce-şi găsesc plăcerea-n rău,
după drumul ce şi-l caută,
după cum şi-o vrea oricare.

Însă mai întâi El lasă celor răi
- aici
- plăcerea
căci curând ei vor fi veşnic judecaţi şi osândiţi,
nu numai pentru urmarea răului
dorit de dânşii
dar şi pentru că pe lume au dorit ce nu-i permis.

Şi la urmă le-mplineşte celor buni ai Lui
plăcerea, -
de atâtea ori nu-n lume,
ci la El Acolo-n Cer...

Cea mai dulce mulţumire ce-o dă Dumnezeu pe lume
celor buni e mângâierea de a suferi-mpreună,
ca odată să se poată bucura în veşnicie
tot asemeni
de răsplata pentru care-au suferit.

De aceea cel bun tace şi aşteaptă cu răbdare
până când cei răi îşi sapă singuri groapa-n care cad.

Omul bun să aibă grijă:
cu nimic să nu grăbească
prăbuşirea lor, ce vine şi aşa
cât mai grăbit.
Totul, ei să-şi facă singuri,
ca să nu-l învinuiască
niciodată conştiinţa că i-a ajutat cumva
în vreun fel,
ca mai degrabă să le vină plata rea.
Ci să ştie ei, că singuri
cu-a lor mână şi-au făcut-o
şi să vadă că nu-i nimeni
ci doar ei
sunt vinovaţi.

Dacă Dumnezeu îi rabdă
şi aşteaptă după dânşii
trebuie şi-ai Lui să-i rabde
până vine vremea lor
căci la vremea Sa, le face Domnul toate minunate,
neoprit şi fără grabă
cum aduce Primăvara.