Cum tremură lumina
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Învierii
Categorie: Rugăciune
Cum tremură lumina pe culmile de sus
când clipa ei frumoasă e-aproape de apus
când crește ce e rece, când ce e cald s-a dus
- cum tremură lumina pe culmile de sus!
Cum sufere lumina de greu pe fața mea
când simt foșnind ispita și-ncep s-ascult de ea
când vine fin păcatul cum umbra lui cea grea
- cum sufere lumina de trist pe fața mea!
Cum sângeră lumina din sufletul învins
când cea din urmă rază a-ncrederii s-a stins
când gândul pe vecie de ceruri s-a desprins
- cum sângeră lumina din sufletul învins.
O, nu-i muri lumină, mai crești odată greu
și-i frige conștiința căzutului ateu
și nu-l lăsa să moară vrăjmaș cu Dumnezeu
- o, nu-i muri lumină, mai crești odată greu...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/299013/cum-tremura-lumina