Iubirea-i inima credinței
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Învierii
Categorie: Laudă și închinare
Iubirea-i inima credinței
iubirea-i miezul ei divin
fără iubire nu-i credință
decât un jug, un rug și-un chin.
Iubire din Hristos
fă-mi tot ce am frumos
fă-mi orice rug și jug și chin
un colț de rai divin.
Iubirea-i aripa cântării
iubirea-i zborul ei cel sfânt
fără iubire nu-i cântarea
decât un nor și-un dor înfrânt.
Iubire din Isus
fă-mi dulce tot ce-am spus
fă-mi orice nor și dor înfrânt
frumsețe și avânt.
Iubirea-i focul rugăciunii
iubirea-i strălucirea-n ea
fără iubire rugăciunea
e-o stare și-apăsare grea.
Iubire din Cel Sfânt
fă-mi cald orice cuvânt
fă-mi orice rugăciune-a mea
cu foc ceresc în ea...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/299014/iubirea-i-inima-credintei