Prietenie
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Așteptări
Categorie: Diverse
Curg șiroaie de apă
pe fața geamului
ce pare car sta
înaintea unei site. .
demult n-a plouat așa!
și-au spălat pomii crengile
frunzele lucesc în ochiuri de apă
iar drumul
arată ca un șarpe dornic să înoate.
privesc dinăuntru
și
sunt mirată când văd venind în zbor
două păsări mici
care privesc curioase înăuntru
ca un copil
ce-și caută prietenul
căruia-i învățase locul casei.
așteaptă să vadă mișcare înăuntru, insistă,
repetă de multe ori aceleași mișcări
mânați de curiozitatea insistentă
sau de afecțiunea primită înainte de ploaie?
când obosesc
își lipesc ciocul de geam
parcă sărutându-l…
după un timp
întind palma pe care
se odihnesc câteva firimituri de cozonac:
Doamne: ce agitație,
bucurie dar mai ales
un ciripit voios, repetitiv
al unul limbaj
pe care,
ele cred ca-l înțeleg!
ies degrabă
și întind palma din care ele ciugulesc grăbite la început
apoi mai rar, lungind timpul fericit pentru noi trei.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/299044/prietenie