Stau lângă izvorul ce țâșnește încet
să nu se risipească niciun strop
din prospețimea și curăția apei atât de dorită:
seamănă cu ruga însetatului după arșița păcatului
care strigă:
și imploră
să-Ți întinzi mana
care satură flămânzii,
vindecă bolnavii,
ridică pe cei căzuți sub grele obezi,
copiii părăsiți
și tații neputincioși
de-ai apăra de cei care le fură zâmbetul copilăriei,
de cei care fură pâinea din sămânță grâului
de cei care nu-și cunosc valoarea,
fiindu-le abuzată puterea și autoritatea.
stau lângă izvorul
ce-mi pare că plânge spre cer rugi
ca lacrimile celor nevinovați dar atât de loviți…