Se odihnește-n mine
toamna despovărată de culoare
cu crengi golite
cu fețe triste în fața soarelui
ce curge în apusuri ca o lumânare,
obosită de dansurile
vântului cuminte
sau turbat
și-a ploilor mai calde
sau îndrăgostite de iernat,
cu păsări ce cheamă-n frig suratele plecate,
chiar dacă au și hrană,
apă din belșug pe săturate,
burdufuri mofturoase
împing în arbori vântul
neacordându-se
cu-a păsărilor cântul,
în mine plânge toamna
cu ochii grei de bruma
ce se deschid spre-amiaz'
Zi buna să ne spună!