Să mi le plouă…
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Așteptări
Categorie: Diverse
Să mi le plouă...

Le sfâșie vântul armura pomilor cu vârfurile spre soare,
se luptă să nu fie dezrădăcinați
de suflarea ce nu vrea puterea să i se măsoare…
Se împletesc crengi de-a valma,
veverițe privesc speriate din scorburi,
norii concurează pe cer
pentru nu știu ce onoruri? !
Ropot de ploaie pornește,
vântul prin crengi se îmbulzește,
se risipește,
crengile încet se descleștează
ca după un coșmar
ce a ținut noaptea întreagă.
Plouă mărunt în ziua ce se împarte în două;
i-aș da lacrimile mele
pline de-oftat…
să mi le plouă.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/299077/sa-mi-le-ploua