Mama-dor...
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Așteptări
Categorie: Diverse
Mama-dor...
Alexandrina Tulics, album Așteptări

Plouă cu soare în zâmbetul tău,
mi-e dor de tine, mamă;
te văd cu ochii-ndreptați spre răsărit
chemându-ți copiii
înaintea Tatălui ceresc,
rugându-L să ți-i facă cuminți
și să nu moară de foame…
Lacrimi inundă fața-i de mamă,
se-oprește, cântă, se roagă
stă în genunchi ca un spic de roadă rupt
spunându-Ți tot ce o doare;
așa-i trece ziua sau noaptea,
dimineață pe toți îi aduce înaintea Ta.
Mama nu mai este dar o văd aievea iar în surdină mă cheamă lacrima sa…
Ninge stelar în suspine; de tine, mamă, mi-e dor...
Licurici se-nvârtesc lângă mine,
parcă sunt cei chemați de tine în rugi,
și mă-nfior...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/299078/mama-dor