Umbrele serii sunt pleoape care închid ochii zilei, lăsând ca întunericul să fie reversul zilei. Două păsări zboară lin pe fața întunecoasă ce par a fi două lacrimi ce plâng după ziua asimilată de întuneric. Pădure amuțită, foșnet în crengi, păsări și animale mici își caută locul odihnirii... pete de culoare deschise se zăresc în brâul coastei, sunt florile galbene, ca niște felinare străjuitoare. Miresme aduce aerul pădurii, de mesteacăn, din semințele zdrobite în cădere, lăsând pete mov albăstrui. Busuiocul nu și-a pierdut florile al cărui miros se identifica cu pacea după rugi însuflețite... greieri dezmorțiți repetă aceleași solfegii strămoșești. Luna parcă picură lumini ca ceara topită... așteptând, rece și distanta să vadă ce forme a luat lumina la atingerea pământului... Seara își desfășoară jupoanele cenușii, înnegrite de răcoarea și densitatea serii. Toamna? a semnat alături de noapte forme nedeslușite în tuș arămiu-negru.