Ştiu că tu cunoşti prea bine
rugăciunea din durere,
rugăciunea din dorinţă,
rugăciunea mulţumirii
- dar cunoşti tu oare bine
rugăciunea bucuriei,
cea mai mare fericire:
rugăciunea bucuriei?

Nu puterea rugăciunii,
pacea ei, sau liniştirea
ce le-aduce ea în suflet
şi în gânduri pe deplin,
ci slăvita bucurie
ce-ţi transfigurează faţa
când te afli chiar ʼnaintea
strălucirii lui Hristos!

Când golit de tot ce-i lume
stai în faţa Lui Slăvită
fără cereri şi dorinţe,
fără gând şi fără grai,
numai cu o nesfârşită şi nespusă bucurie
că Îl poţi privi pe Domnul
şi El te priveşte, blând...
Numai cu o negrăită şi cerească fericire,
că nici nu mai ai nevoie să-I ceri
şi să-I spui... nimic.

În aceste stări de haruri
vremea n-are nici măsură
nici putere, nici valoare,
- este ca şi cum n-ar fi.

Asta-i taina de pe munte,
locul cel mai ʼnalt din lume.
Următorul pas nu poate fi făcut
decât în Cer.