De ce sunt inimile pline în lume de dorinţe rele,
deşi cunosc că-i rău aceasta
chiar când nu cred în plata lui?

De ce le place să se lase târâţi în patimi ruşinoase
deşi cunosc nenorocirea care-o aduc în viaţa lor,
chiar dacă n-ar fi celelalte
de veci,
în veacul viitor?

De ce urăsc aşa de mult oare
toţi oamenii
cărarea sfântă
deşi-s convinşi că e curată
iar cei ce merg pe ea sunt buni?
Mai buni ca ei...
Ei văd aceasta şi-admiră înfrânarea lor
deşi ei nu iubesc plăcerea şi bucuria sfintei căi.

Şi pentru ce-aleg mai degrabă
mulţi oameni
în viaţă, ura,
deşi le cere-atâta sânge şi lacrimi şi nenorociri,
decât iubirea ce le dă pacea şi bucuria fericită
în sufletele tuturora şi-aduce pacea şi belşugul
prin unitatea şi-armonia ce-o dă
şi o păstrează-n toţi?

De ce?
- fiindcă celui care e rău şi răul îl iubeşte
trăind în patimi şi-n păcate şi nedorind a le lăsa
- îi este mult mai greu a face şi a dori ce este bine
decât la cel bun
a nu face şi-a nu dori
ce este rău.
- Fiindcă necrezând viaţa şi răsplătirea viitoare
păcatul le-a făcut fiinţa să creadă dulce
ce-i amar!