Peste ceasul meu amar
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Învierii
Categorie: Zidire spirituala
Peste ceasul meu amar
va fi cel mai mare har...
- Ruperea de trupul meu
n-o să-mi pară nici un greu,
dulce apropierea Ta
inima-mi va desfăta
cerul către care vin
mi-l vei lumina divin...
Tu Isus, Drag Isus
cerul către care vin
mi-l vei lumina divin.

Pe deasupra și pe sub
Sfântul Duhului Hulub,
îmi va răcori zburând
fruntea trupului căzând
și-mi va-nviora aprins
zborul duhului desprins
fericindu-mi de nespus
drumul pân-la Tine Sus...
Tu Isus, Drag Isus
îmi vei ferici nespus
drumul pân-la Tine Sus.

Peste ceasul meu ușor
vei fi Tu, numai fior
vei fi Tu, ceresc sărut
cum nicicând nu Te-am știut
iar în ceasul meu deschis
vei fi-aievea, nu în vis
cînd la harul cel ascuns
voi cunoaște c-am de-ajuns...
Tu Isus, Drag Isus
și la harul cel ascuns
voi cunoaște c-am de-ajuns...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/299136/peste-ceasul-meu-amar