Fiul risipitor

Era de mult un om ce avea doi fii
Cerută i-a fost averea pentru a împărți
De fiul cel mai mic ce-a strâns îndată
Ce i se cuvine plecând intr-o țară ‘ndepărtată

Unde a dus o viață destrebălată
Averea risipind-o toată,
Iar când tot a cheltuit
De un om bogat s-a alipit

Care l-a pus să muncească
Porcii să-i păzească
Foame multă a răbdat
Roşcove ar fi mâncat,

Dar nu-i era permis…
Gândind profund a zis:
Mă duc la tatăl meu
Și-i spun că-mi pare rău

Că nu sunt vrednic să fiu fiul său
Cer să mă primească ca pe un rob al său.
Când era departe, tatăl l-a văzut
Îndată a îmbrațișat pe fiul pierdut.

Fiul își cere iertare
Iar tatăl cu îndurare
Îi dă toate cele necesare:
Încălțăminte în picioare,

Haina cea mai bună și inelul
Pe urmā au tăiat vițelul
Și a fost veselie mare
Pân’ a venit fratele cel mare.

Mâniat pe fratele dar și pe tatăl său
Crezând că procedează cum e cel mai rău…
-Ca un rob eu ți-am slujit
Şi tu nu mi-ai dăruit

Măcar un ied să mă pot veselii
După atâția ani cu prietenii.
La al tău fiu ai tăiat
Vițelul cel îngrășat

Care averea ți-a mâncat
În lume cât a umblat.
-Fiule, tu întodeauna ești cu mine
Și ce am îți aparține

Dar trebuia să mă veselesc
Că și pe fratele tău îl iubesc
Era mort în păcat și a înviat
Era pierdut, acum găsit, ce minunat!

Din această pildă ce ai învățat?
La purtare cu care din ei te-ai asemănat
Că fiecare-n felul lui a păcătuit
Însă tatăl pe ambii i-a iubit

Grijă mare să avem
În viață cum umblăm
Căci Domnul iartă și iar iartă
Dar s-ar putea cândva, deodată

Să nu mai apuci marele har
Și atunci va fi-n zadar…
Nu te lăsa biruit de rău
Slujește lui Dumnezeu

Căci ce-i cu inima curată
S-or bucura cu al nostru Tată
Şi vor petrece veșnicia toată
În slava mult visată.
Amin