Noi fericim acum
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Roadelor
Categorie: Zidire spirituala
Noi fericim acum pe cei ce-au suferit,
căci azi vedem cu groază că după lepădare:
- nu-i nici o izbăvire, spre cel ce s-a pierdut.
Noi fericim acuma pe cei ce-au suferit
căci, credincioşi statornici, ei au murit sperând:
- nu-i nici o osândire spre câţi sunt în Hristos.
Noi fericim acuma pe cei ce-au suferit:
nu-i tunet mai puternic decât tăcerea lor,
nici fulger să lumine ca moartea lor
în veac.
Noi fericim de-a pururi pe cei ce-au suferit:
că nici un chip nu este mai una cu Hristos
cum este-acel al jertfei,
răbdării
şi tăcerii.
Noi fericim pe-aceia ce-au suferit şi sufăr,
că-şi curăţă viaţa şi inima, şi ochii
fiindcă-n suferinţă e şi o ispăşire.
Noi fericim pe-aceia ce sufăr cu nădejde
căci pe pământ credinţa a suferit oricând,
din veac a fost tot astfel,
dar nu va fi pe veci!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/299164/noi-fericim-acum