După dragostea de Domnul, numai dragostea frăţească
e comoara noastră scumpă în viaţă pe pământ.
- Cum dorim fără-ncetare să rămânem lângă Domnul,
astfel noi dorim din suflet şi-ntre fraţi să fim mereu.

Numai stând cu fraţii noştri la aceeaşi dulce masă
gustă sufletele noastre bucuriile deplin.
Numai când unim cu toţii într-o singură cântare,
graiul şi iubirea noastră,
- nu ne mai dorim nimic.

Numai când putem alături apleca genunchii noştri
să unim a noastre duhuri în aceleaşi rugăciuni,
când ne ştim un gând şi-un suflet
alergând spre-aceeaşi Ţintă,
suntem fericiţi
şi-n muncă,
şi-n odihnă,
orişicând.

Dar de fiecare dată câte-o umbră de-ntristare
trece peste faţa noastră
când lipseşte-un glas din cor,
sau când de la masa noastră mai lipseşte-o faţă
care
altădată, cu iubire fericită ne-nsoţea.

De aceea-n lumea asta bucuria niciodată
nu-i deplină,
căci o umbră totdeauna-i peste ea,
totdeauna mai lipseşte cineva din cei de care
inimile ni-s legate cu iubire, pentru veci.

Unii sunt plecaţi acasă,
alţii sunt trimişi departe,
alţii zac bolnavi,
iar alţii sufăr singuri şi-ntristaţi,
cu un ochi zâmbim privindu-i pe cei dragi
ce sunt de faţă,
iar cu celălalt îi plângem pe cei dragi
care lipsesc...

Dar acum e ziuă încă...
munca-i plină şi-ncordată,
fraţii-mprăştiaţi pe câmpuri, fiecare ocupat,
de aceea întâlnirea e prea rară
şi prea scurtă,
secerişul încă-i mare
iară ziua-i pe-nnoptat.

Rar când ne vedem în grabă
să putem schimba o vorbă,
să ne-mpărtăşim o taină,
să ne-mbărbătăm cu-n har,
să gustăm o rugăciune,
să ne-aprindem cu-o cântare,
- şi ne despărţim în grabă alergând la muncă iar...

Dar diseară,
când Stăpânul va suna-ncetarea muncii
de pe-ntinsul câmp de lucru,
toţi cei risipiţi acum
uşuraţi pe veci de sarcini, ne vom aduna Acasă,
şi ne vom vedea Acolo,
pentru-ntâia dată, toţi.

O, abia atunci simţi-vom că ne ducem
chiar Acasă,
nici pe faţă, nici în suflet nici o umbră mai având,
căci la masa răsplătirii
prima dată
şi de-a pururi,
nu va mai lipsi nici unul dintre cei
ce i-am iubit!