Locuri dragi de care ne-avem inima legată
nu sunt sate sau oraşe,
ci-s fiinţe
şi-amintiri.
Căci acolo unde n-avem amintiri
sau feţe scumpe,
nu-i nimic să ne atragă
şi nicicând să le dorim.

Când numim vreun loc
vreodată,
nu gândim la grămădirea
de clădiri sau de cocioabe,
ci la ceea ce iubim:
la fiinţele plăcute şi-amintirile frumoase
sau amare,
ce de-acolo ne atrag, sau ne resping.

Partea noastră din fiinţă
cu iubire sau durere
ce-am trăit-o într-o vreme
sau cu cineva-ntr-un loc,
- este ceea ce ne-atrage totdeauna cu putere
şi tot locul se reduce
pentru noi
la preţul lor.

În vreun loc cu cât mai multe ni-s fiinţele iubite
şi cu cât mai mult acolo am trăit mai cu folos,
cu atât mai mult de-acolo ne e inima legată
şi simţim întotdeauna că spunându-l, tresărim.

Dacă toţi cei dragi ai noştri
s-ar afla-ntr-un loc pe lume
inima ne-ar fi întreagă
numai într-un singur loc...
Dar când i-am iubi puternic
pe toţi oamenii de-oriunde,
cum Hristos ne porunceşte,
peste tot ne-ar fi la fel.

Cerul este locul unde Tatăl nostru Dulce
şi Mântuitorul nostru
şi Mângâietorul Sfânt,
şi tot ce iubim puternic
cu tot sufletul,
fierbinte,
căci acolo se adună toţi ai noştri
rând pe rând...

De aceea când Îi spunem Numele Cel Scump,
tresare
inima întotdeauna de iubire şi de drag,
căci Acolo-i casa noastră şi fiinţele iubite,
şi nimic n-avem pe lume mai de preţ
şi mai dorit!