Dacă mai trăiește încă
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Roadelor
Categorie: Trezire si veghere
Dacă mai trăieşte încă tatăl tău
sau mama ta,
capetele-acestea albe unice pe lume-ţi sunt.
Vor mai fi puţine zile lângă tine,
nu uita,
datoria către dânşii fă-ţi-o până la mormânt.

Dacă mai trăieşte încă binefăcătorul tău,
nu uita recunoştinţa ce-i eşti mai dator ca toţi.
Sfânt să-ţi fie totdeauna numele şi chipul său,
cu respect şi cu iubire să-i întorci 'napoi
cât poţi.

Cu ce poţi plăti iubirea şi durerea jertfei lor,
cu ce poţi plăti viaţa şi lumina ta cândva?
- dacă-ţi mai rămâne încă vreun binefăcător,
numai prin recunoştinţă
poţi să-i mai întorci ceva.

Când nu vor mai fi pe lume, în curând, ai tăi părinţi,
când nu va mai fi pe lume binefăcătorul tău,
nu vei mai avea prilejul unicei recunoştinţi
şi-n zadar vei plânge-atuncea
prea târzii
păreri de rău!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/299280/daca-mai-traieste-inca