De ce mai chemi,
ce ştii prea bine că nu mai poate să revină?
De ce aştepţi ceva
ce bine cunoşti că-i pe vecie dus?
De ce tresari,
oricând îţi pare c-auzi un glas
sau vezi o fiinţă,
sau paşii ce seamănă cu-aceea
care-au pierit când îi iubeai?

- Fiindcă toate-acestea-n suflet
pe totdeauna ţi-au rămas,
cum e prezenţa conştiinţei
sau Glasul Sfântului Cuvânt...
Ea nu-ţi dă pace niciodată
decât atunci când le asculţi,
iar teama lor te urmăreşte
cu gelozie
ca pe-un soţ.