Îngâmfă-te pitic netrebnic
și crede-te că ești un munte,
slăvește-ți ca pe niște glorii
sărmanele-opintiri mărunte,
ridică-ți pumnii către ceruri
omidă, vierme, praf, nimică
și pune-ți pieptul să se umfle
și pune-ți gura, larg, să zică,
și calcă-ți în picioare frații
și asuprește și apasă
nedreptățește, fură, bate
ești sus și tare-acum! - ce-ți pasă!
- Dar, tot, adu-ți aminte-o clipă
de cei ce-au fost așa nainte...
La sfatul ce ți-ar da ei astăzi
gândește-un strop - și ia aminte!

Nu-ți spune: - așa făcea... cutare
nu-ți zice: - așa-nvăța... nu-ș-cine
ci spune-ți ce ți-ar zice-acuma
de-ar mai putea vorbi cu tine!
Nu: unde-a fost cândva cu sute
ori zeci de ani, el, mai nainte
ci: unde este el acuma,
aceasta tu s-o iei aminte! ...
Și dac-un strop de-nțelepciune
ți-a mai rămas în judecată,
atunci vei ști să faci acuma,
ce n-ai să mai poți niciodată.
Atunci vei ști privi-nspre tine
ca-nspre un vierme și-o nimică
iar către Cer și către semeni
smerit, cu dragoste și frică...