Doamne, mă aplec în rugă...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Doamne mă aplec în rugă iar la tonul de-ndurare
Dar nu vreau să-Ți cer nimic căci m-ai binecuvântat
Deși Ți-am greșit adesea ai avut milă de mine
Și-ai iertat păcatul meu și de toate Tu mi-ai dat...
Totuși, azi, în rugăciune sufletul îmi plânge Doamne
Căci văd câtă nedreptate e stăpână pe pământ...
Văd cum oamenii aleargă... vor averi, aur și faimă
Și-au uitat de pacea sfântă... au uitat al Tău Cuvânt...
De aceea Tată Sfânt ruga mea-i mai specială
Căci nu-Ți cer nimic să-mi dai ci Te rog, Te rog fierbinte
Lasă peste lume Doamne ploaia sfântă de iubire
Și ne leagă azi pe toți în a dragostei sorginte...
Vremurile-s tulburi Tată... sunt războaie, sunt furtuni
Ura a ajuns la culme... oamenii-au uitat de cer...
Mai Întinde-Ți mâna Doamne peste lumea-n agonie
Să-nflorească primăvara într-un trai ce-i efemer!

Vulcan-01-03-2025
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/299398/doamne-ma-aplec-in-ruga