O Doamne, depărtează-mi ceața
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Roadelor
Categorie: Rugăciune
O Doamne, depărtează-mi ceaţa
întotdeauna de pe cale,
nimic să nu mă poată-abate
de la trăirea voii Tale.

Să nu mă biruie vrăjmaşul
îndepărtându-mă de Ţintă,
nici când e sincer şi loveşte,
nici când e prefăcut şi-alintă.

Pe drumuri drepte poartă-mi paşii
să netezesc cărări curate,
ca nimeni care mă urmează
din drum să nu se poată-abate.

Să-mi pot trimite înainte
în orice seară-o zi frumoasă,
să mi le aflu toate raze
atunci când am s-ajung Acasă.

Să-mi pot în orice dimineaţă
trimite-o roadă-mbelşugată
- căci astea fi-mi-vor şi-apărarea
şi martorii la judecată.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/299458/o-doamne-departeaza-mi-ceata