De-atâţia ani acelaşi, eşti rupt acum şi tras,
de numai amintirea din tine-a mai rămas.

Din ce te rupe vremea şi văd cum te sfârşeşti,
ca moartea unui prieten îndurerat îmi eşti.

- Mi-ngrop în tine faţa cu sufletul pribeag
în amintirea mâinii ce mi te-a dat în prag.

Şi-a Chipului Iubirii ce-ntâi te-a-mbrăţişat,
rămas şi azi pe tine, senin şi-nsângerat...