Aş vrea ca-n focul unic de-aprins şi uriaş
al Dragostei şi Jertfei, la cea mai 'naltă pară,
să-mi pot topi fiinţa, pân-la a fi părtaş
desăvârşit de una cu tot ce-o să mă ceară.

Cu-o inimă-ncălzită în flăcări pân-la alb
fierbinte şi curată să-nvălui lumea-ntreagă,
cu fiecare faptă s-aduc un calm şi cald
balsam pentru-o durere ce plânge şi
se roagă.

Să-mi contopesc fiinţa cu neamul meu erou,
cu-a lui însângerată istorie slăvită,
ca să mă 'nalţ cu dânsul
prin naşterea din nou,
spre Ziua
şi Cununa
şi Plata strălucită...

Aş vrea,
- dar nu pot face să sufăr mai puţin,
iubind mai cu măsură
şi dând mai cu cruţare:
- cămara-i tot mai goală,
dar drumu-i tot mai plin...
tot mai puţin oleiul,
iar para tot mai mare! ...

- O Doamne fă să ardă aşa pân-la sfârşit,
să se împartă darnic, cu dragoste, şi toată!
- Iar când n-o să mai aibă nimic nedăruit
atuncea să se stingă, -
puternic,
dintr-o dată!