În ceasul când trece ispita - și știu
că toate-au fost doar ispite
îmi tremură duhul zdrobit și pustiu
rușinea slăbiei pripite.

Atunci văd leul cu răcnet turbat
era doar un praf și-o nimică
- și sufletu-mi umple un gând rușinat:
de ce, o, de ce, mi-a fost frică?

Atunci văd ce slabă e inima mea
ce mică-i credința în mine
ce-ncredere-n mine mai poți Tu avea
când stau, sau când fug, cu rușine?

Atunci văd Isuse că nu sunt nimic
și-ntreaga viață mă doare:
nimica-i Isuse ce cânt și ce zic
când iată, Te las la-ncercare!

O Doamne, ai milă în clipa cea grea
să nu Te mai fac de rușine,
mărește-mi credința în inima mea
să poți să Te bizui pe mine...