DIN SOARELE VESNICIEI


Din Soarele veşniciei o rază aş vrea să port,
Să mă desfac în atomi de lumină în curcubeu.
Să fiu raze împletite din divine fire de tort,
Să nu mai rămână nimic din al meu eu.

Al păcatelor nopţi de întuneric să dispară,
Ducând în uitare orice vină cu umbra ei.
Trecutul meu, care era o ruină bizară,
Să se piardă în al iubirii eterne scântei.

Risipească Cuvântul obscura-mi gândire,
Şi rupă lanţurile, ce mă legau de păreri.
Să nu văd decât lumina din dumnezeire.
Şi adevărul pe razele eternei primăveri.

Cel Prea Înalt mai lasă din raza de Soare,
Curcubeul legământului, să-mi amintească,
Că a pus morţii noastre lumini de hotare,
La cruce, unde Isus fu pus, să plătească.

Lăsaţi să vă cuprindă curcubeul vieţii,
Să se desfacă în razele faptelor bune.
Pe undele ce-au deschis zorii dimineţii,
În vremurile, ce în curând vor apune.

Deschise-s aripile de lumină spre cer,
Razele vibrează pe coardele eternităţii.
Clipele ca un fulger trec şi iute pier,
Sunt gata de oaspeţi, odăile Cetăţii.

Şi masa-i întinsă, e pentru nuntă, gata,
Iar Mirele coboară să-şi ia Mireasa.
Iubirea îşi va primi în curând răsplata,
Biserica neprihănirii îi este aleasa.

Amin!