O, Sfânt Copil al Jertfei
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Veșniciei
Categorie: Trezire si veghere
O, Sfânt Copil al Jertfei
Născut pentru durere,
găteşte-Te, căci lumea
o nouă Jertfă-Ţi cere...
E-atât de mare vina
acelor care ştiu
- ce plin răsună iadul
iar cerul, ce pustiu!
O, Sfânt Copil al Păcii,
de-ar mai putea fi-o rază
de milă pentru-aceia
ce-n contra Ta lucrează...
Trezeşte-le-ngrozirea
şi scapă-i de-acest drum
cât încă vechiul şarpe
nu i-a închis în scrum.
O, Sfânt Copil al Milei,
mai mijloceşte harul
cât, chiar şi-n clipa morţii
s-ar pocăi tâlharul,
căci vai, ce bocet veşnic
va fi-n clipita grea
când toţi vor vrea să-ntoarcă
şi nimeni n-ar putea...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/300350/o-sfant-copil-al-jertfei