Mă tem de-ncercarea în ceasul ce vine
Acuma, la noapte sau poate târziu,
Mă tem de ispita ce stă lângă mine,
De ce-am fost odată și iar am să fiu.

Mă tem de un deget țintit înspre mine
Și care mi-arată casa că-s fără folos,
Aș vrea să mă scutur de-atâta rugine,
Dar fac o mișcare și-alunec pe jos.

Cununa nu-mi vine, mă strânge, mă doare
Și falsă îmi este cărarea ce-o țin;
Mai vino, Stăpâne, mă ceartă mai tare
Atunci când păcatul mă doare puțin.

Sfințită de Tine să-mi fie vegherea,
Să stau lângă Tine de sunt prigonit,
Să-mi fie și fapta, să-mi fie tăcerea
Dovadă că-n Tine mi-e duhul zdrobit.

Mai vino, Stăpâne, mai vino, odată,
Să-mi iei apărarea și fă-mă mai bun,
Și, jertfă de seară pe-altar presurată,
S-aud adevărul, să-l știu și să-l spun.