În iadul cel de flăcări
nu-i suflet să nu ştie
ce preţ avea iertarea
cea-n veci de el pierdută...
Dar în zadar e toată
căinţa prea târzie,
când vremea mântuirii
va fi pe veci trecută.

În chinul cel de-a pururi,
nu-i ţipăt să nu spună
ce orb nebun e-acela
ce pe Satana-l crede
dar în zadar e toată
durerea cea nebună
când dus lângă Satana,
el prea târziu, o vede.

În locul cel de scrâşnet
nu-i vaiet, nici strigare,
nici ţipăt ca al celui
ce şi-a vândut iubirea
şi binefăcătorul
şi fraţii din lucrare
- dar în zadar e veşnic
şi veşnic tânguirea!