Îngrijorat de fapta delăsării,
Înstrăinat de ceea ce-am avut,
Îmi amintesc, la ceasul înserării,
De cum eram atunci, la început.

La început… În oastea-Ți necuprinsă
Te lăudam cu-alămuri îngerești;
Și zăboveam la masa cea întinsă,
Simțind în nări bucatele cerești.

Dar a venit răceala într-o seară
Și m-a găsit foc mic și-ntretăiat,
Căci picoteam, altarul sta să piară
Și-acum se cere drumul măsurat.

Am stat cu zeciuiala la picioare
Păream un om integru și fidel,
Aveam prezență-n casa de-adunare...
Dar, am văzut că nu mai sunt la fel.

Nu, nu mai vreau să fiu același ins
Călduț, cu haine moi și plin de sine!
Privește, Doamne, mâna mi-am întins
Și vina mi-o rostesc printre suspine.

Să nu mă părăsești, Îți strig cu teamă,
Te rog să uiți că m-am legat cândva
Să-Ți scriu scrisori în sunet de alamă
Și psalmi să-Ți cânt, smerit, la crucea Ta.

De mi-aș spăla obrazul cu zăpadă
Și mâinile-n silitră le-aș spăla,
Mi-ar sta drept martori petele grămadă
Și aș muri la judecata Ta.

Vezi? Mi-am făcut din lacrimi pledoarie,
În fața Ta sunt propriul avocat;
Tu ești Cuvântul care-a spus: „Să fie!”,
Eu, bob de tină mic și rușinat.

Mai ești aici? Să nu te duci departe!
Da, am curaj să chem prezența Ta;
Când lipsa Ta înseamnă foc și moarte,
De ce n-aș îndrăzni a Te striga? …