În drum spre veșnica răsplată
Autor: George Cornici
Album: Perle pentru suflet
Categorie: Incurajare
Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare ci suntem în căutarea celei viitoare…”
(Evrei 13:14)
******************

În drum spre veşnica rǎsplatǎ
Obstacole mai întâlnim
Dar viața noastră-i protejată
De Cel preasfânt, cerescul Tatǎ
Pe Care mult Îl prețuim.

Ne îndreptăm spre o Cetate
Cu fundament foarte solid
Intra-vom în eternitate
Unde nicicând nu mai e moarte
Dincolo de al morții zid.

Călătorim cu-ncredințare
Că-n Slavă suntem așteptați
Iar când apare vreo-ncercare
Primim de Sus ajutorare,
Pe-aripi de har suntem purtați.

Ne însoțește Domnul vieții
(Cel Care ne-a răscumpărat)
Deci noi suntem numiți drumeții
Cǎtre Meleagul frumuseții,
Spre cel mai pitoresc Regat.

El e pǎrtaş la suferință
Alinǎ plâns şi întristǎri
Transformǎ-n zel o neputințǎ
Dând şi elan şi biruință
Și multe binecuvântări.

Cǎlǎtorim având provizii
Şi revelații din Cuvânt
C-așa putem lua decizii
Sǎ nu ne-aplece indecizii
Sǎ stǎm cuprinși în Legǎmânt.

Mai este mult până la țintă?
Oricât ar fi nu renunțăm
Ne-așteaptă veșnica incintă
Deci paşii noștri se avântă
Şi rugi pe cale înǎlțǎm.

În drum spre veşnica rǎsplatǎ
Obstacole mai întâlnim
Dar viața noastră-i protejată
De Cel preasfânt, cerescul Tatǎ
Pe Care mult Îl prețuim.

George Cornici
Martie, 2025
CF, Ohio
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/300917/in-drum-spre-vesnica-rasplata