Când voi sfârși
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Veșniciei
Categorie: Rugăciune
Când voi sfârşi suişul
frumoasei munci, cu spor,
dă-mi Doamne luminişul
din umbra cu izvor.
Când voi sfârşi odată
frumoasa luptă grea,
dă-mi bucuria toată
a celor tari din ea.
Când voi sfârşi clipita
acestei dulci iubiri,
dă-mi Doamne nesfârşita
cu veşnice-mpliniri.
Când voi sfârşi cântarea
ce-aici mai am de spus,
dă-mi veşnica urmare
desăvârşită Sus.
Când voi sfârşi pustiul
prin care azi mai sui,
fă să ajung ca fiul
la sânul maicii lui.
Când voi sfârşi în soare
al rugăciunii-oleu,
dă-mi strălucita stare
Isuse-n Dumnezeu.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/300936/cand-voi-sfarsi