Stejarul

Nu dintr-o dată crește nebiruit de vânt
Stejarul ce răsare în creștetul de deal
Să țină piept furtunii, ci ca un biet hamal
Întâi își duce crucea firavului veșmânt.

E îndoit adesea cât fraged e-n pământ,
Abia înfipt în rana suspinului normal
Seminței ce-ncolțește la așteptatul mal
Al jertfei și-al răsplății prin tainic legământ.

Întâi firav și palid, de multe pofte-nfrânt
Mă-nalț încet spre culme să birui orice val,
Și tare în credință să zbor monumental.

Voi crește-ncet statornic în veșnicul Cuvânt
Cu trunchiul tot mai tare pe-al rugii piedestal,
Nebiruite ramuri să-nalț spre cerul sfânt.