Noi nu avem
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Veșniciei
Categorie: Incurajare
Noi nu avem decât un drum
Isuse, - înainte!
Chiar de-ar fi numai foc şi scrum
şi secetă fierbinte,
noi nu avem decât un drum
Isuse, - înainte!

Nu-i drum 'napoi,
nici nu dorim.
Hristos cu noi
şi biruim!

Noi nu avem 'napoi Isus
nici punte, nici cărare,
acel ce nu mai merge-n Sus
se duce la pierzare.
Noi nu avem 'napoi Isus
nici punte, nici cărare.

Tot ce iubim şi tot ce vrem
e numai înainte.
Sub Steagul Oastei Tale-avem
eroi şi legăminte,
tot ce iubim şi tot ce vrem
e numai înainte.

Pe calea sfântă ce ne-ai pus
sunt numai urme sfinte.
Nici stângă şi nici dreaptă nu-s,
ci numai înainte.
Pe calea sfântă ce ne-ai pus
sunt numai urme sfinte.

Noi n-avem nici un drum 'napoi,
ci numai înainte...
Isuse, fii mereu cu noi
în lupta Ta fierbinte!
Noi n-avem nici un drum 'napoi
ci numai înainte.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/301427/noi-nu-avem